În sfârșit, armata de pietre ajunse
lângă cetate, în zori...
călătorise pe drumuri de munte, ascunse,
pusă-n mișcare de zăpadă și ploaie,
mult zăbovind pe la trecători.
Venea neîncetat. Urâtă, greoaie,
dar fără să se grăbească...
Iar acum era aici, armata zăludă
făcând un alt zid lângă zidăria cea veche
iar oamenii dinăuntru puteau să audă
mișcarea acelor construcții-pereche
și-mpreunarea lor aproape lumească.
Așa că spre seară fortificația a fost cucerită
și, ca prin apă intrară pietrele în piața cea mare
-rocă prin rocă trecu, obosită-
refăcând astfel eșaloanele lor glorioase
în cetatea aceea a nimănui!
...căci acolo nu mai erau oameni în carne și oase
ci s-au găsit numai speriate și-nfrânte statui.
3 septembrie 2023
Comentarii