„Oh, el traversa neîncetat deșertul de lut
căci nu avea voie să ajungă la timp...
pornise să îl străbată din iarna anului ce-a trecut.
Apoi... deși s-a rostogolit un alt anotimp
lucrurile păreau să fie tot la-nceput.
Atât că, într-o dimineață
a zărit, venind din față,
femeia.
Fără oprire, mergeau amândoi, mereu și mereu,
prin pustietatea aceea.
Doar se zăreau, de departe
dar să se întâlnească
era peste poate...
La fel ca el, nici ea nu putea să ajungă vreodată
așa că pășea îngândurată
pe încremenitul traseu.
Mereu și mereu....”
...................................................
Doar aceste lucruri ne-au fost relatate.
Ea a ascultat până la capăt și cu mâhnire lumească
a spus: „Femeia se prea poate să fi fost eu”.
19 septembrie 2023
Comentarii